Experiență: am vizitat fabrica unde sunt produse 120 de telefoane pe minut

Clădirea Motorola și fabrica Flex sunt în același campus din Jaguariuna, undeva la două ore de mers de Sao Paolo. De Motorola ai auzit, dar de Flex e foarte puțin probabil să fi auzit. Flex are o fabrică unde sunt produse circa 120 de telefoane în fiecare minut.

Pe scurt, Flex este un producător cu peste 200.000 de angajați la nivel mondial, care are și o fabrică la Timișoara (unde produc componente pentru echipamente medicale, automotive etc) ce execută comenzi pentru tot felul de producători precum Motorola, Lenovo, Dell sau HP.

La Jaguariuna, Flex produce doar telefoane pentru Motorola. Așa că am avut ocazia să vad cum o mână de componente devin un produs pe care să-l folosești și pe care să-l îndrăgești, nu-i așa?

Totul începe cu o placă unde sunt lipite cea mai mare parte din componente. Se trasează perimetrul plăcii, se așează componentele pe o pastă apoi totul este trecut printr-un cuptor prin care toate aceste componente sunt lipite. În acestă fază totul se face automat. Oamenii doar observă.

Apoi, pe acea placă se așează componente precum conectori, tranzistori, procesorul etc de pe niște benzi ca rolele de film vechi: sunt trase câte puțin în interiorul mașinăriei apoi componentele sunt lipite la locul potrivit. La final se taie excesul (locul unde ar trebui să stea bateria) și de aici rezultă placa de bază a telefonului.

Urmează un proces de testarea produsului pentru a vedea dacă totul este în regulă. Și aici, tot un robot face treaba: face zeci de fotografii pe minut și poate sesiza dacă ceva nu este unde trebuie.

L-am întrebat pe managerul Flex care ne-a explicat procesul dacă ar fi posibilă realizarea unui smartphone ca Moto G7 doar cu oameni, fără mașinării. A început să râdă și mi-a zis că e imposibil. „Uită-te puțin aici”, mi-a zis și m-a îndemnat să ma uit într-o lupă atașată unei mese.

M-am aplecat și m-am uitat, dar nu mi-am dat seama la ce mă uitam. „Acela nu este praf, ci componente”, spune el, în timp ce eu priveam punctele negre din fața mea. La o inspecție mai atentă am realizat că ceea ce vedem erau chiar componetele unui telefon.

Mai departe, pe măsură ce turul a avansat am văzut și mai multă muncă manuală. Bărbați și femei făceau muncă manuală: lipeau componente, legau fire și așa mai departe. Lucrau într-un ritm susținut, dar în același timp erau atenți la ceea ce fac. O parte din oameni lucrau în picioare și o parte stând pe scaune. „Fac schimb între ei când simt că obosesc”.

Calibrarea camerei, culorilor ecranului și alte asemenea lucruri se fac automat, iar oamenii doar supervizează procesul.

Mai departe sunt puse bateriile, telefoanele sunt lipite, date cu o substanță care protejează telefonul de apă, telefoanele sunt șterse, apoi puse în cutii.

Sunt testate și încărcătoarele, cablurile, și ca softul să fie cel care trebuie. Tot oamenii se ocupă, în mare parte, și de asta. Testarea softului se face cu un robot creat de Flex, iar o mână robotică ia telefonul apoi îl conectează prin portul USB-C și este verificat sistemul de operare.

O verificare mai amănunțită poate fi făcută apoi și de oameni, pentru a vedea dacă anumite funcții sunt corecte și așa mai departe.

Mă uitam la angajați și mă gândeam că nu par prea fericiți. Nimeni nu zâmbea, toți erau concentrați și își făceau părticica, fiecare era o rotiță dintr-un motor mai mare. Toți lucrau în echipă, ce făcea unul, termina celălalt. „Da, trebuie să-și ia pauze în echipă”, îmi răspunde managerul la întrebare.

Practic, acolo nu poți pleca când vrei tu de la post pentru că astfel se oprește ritmul de lucru.

În acest moment, fabrica poate produce în jur de 120 de telefoane pe minut. La momentul vizitei, echipa Flex era în urmă cu 10.000 de unități. „Au timp să recupereze. Tura lor se termină…”, spune managerul fără să-și mai termine gândul și-mi arată mai departe drumul prin fabrică.